coccinella septempunctata

Dacă săptămâna trecută m-a luat valul cu tot cu bikini şi am fost de râsul plajei, săptămâna asta am continuat seria juliturilor şi a căzăturilor penibile. Într-o zi obişnuită de plăjă, băieţi cu mulţi ani mai mari decât mine încep să îşi redea probele sportive de la BAC. Când îţi aduci aminte că la tine a fost acu’ câţiva ani, te ambiţionezi să încerci şi tu – doar eşti mai tânără! Şi mă apuc eu sa sar la groapa de nisip tocmai pe plajă, dar fiindcă fără având nu se face performanţă, mă urc pe dealul format de culmile valurilor spumoase şi alerg spre groapă fix în gura mării. Şi SAAAAAR! Aterizez brutal, dar nisipul şi gravitaţia mă poartă cu picioarele împletite încă vreo 2 metri. Mă trezesc pe burtă după ce mi-am vizualizat tot corpul sfâşiat de nisip… din fericire m-am proptit pe genunchi. Din nefericere genunchii mei arată ca a unui copil tăntălău ce nu ştie pe unde să sară sau să pună frânăăă!

Partea bună e că am fost pe altă plajă. Partea rea e că n-am fuste lungi ), iar partea cea mai dificilă e că febra musculară este cruntă de la săriturile pe nisip …

Hopa Mitică, cade pe nisip şi tot se strică!

Ar trebui să avem şi noi carapace protectoare precum gândacii de mai sau buburezele care se pot răsturna pe orice plajă, că tot nu-şi învineţesc designul. Apropos, ştie cineva câte puncte are Buburuza? Lady Bug!

Dacă ştii câte puncte are buburuza, ghici câte dungi are Gândacul de Colorado?

Cum am ajuns dezbrăcată pe plajă

Ieri dimineaţa ne-a dus la plajă aproape adormiţi. Căldura de aici te face să îţi fie milă de toţi norii din România şi să stai cât mai mult în apă. Valurile au fost cuminţi şi am navigat pe o saltea. Până când a venit un ferry la 2 paşi în portul din Los Cristianos… Adevărul e că am fost avertizaţi că o să vină ditamai valurile, dar am stat să le înfrunt.

Au trecut câteva minute bune până s-a ridicat primul val. Primul şi ultimul pentru mine pentru că n-am putut să îi fac faţă. M-a luat pe sus, pe la mijloc şi pe jos. M-a spălat, m-a frecat de toate scoicile şi m-a făcut de ruşine. M-a dus pe mal şi m-a lăsat acolo fără slip şi fără nicio carismă. In timp ce mă chinuiam să îmi pun la loc slipul auzeam râsete gălăgioase şi vedeam degete arătând spre mine. Până când m-am ridicat şchiopătând oamenii se ţineau de burtă să nu moară de râs.

Ruşinea ca ruşinea, dar scoicile alea m-au julit ca ultima dată când am căzut cu bicicleta. Graba cu care mi-am tras slipul mi-a pus şi un pumn de nisip în ei cu care am venit acasă… Râdeţi, voi, dar era mai bine de ieşeam şi eu să mă uit la valuri de pe mal cu chiloţii pe mine! Ah, şi am vrut să îmi iau slipul celălalt (mai strâmt). Luaţi aminte şi mergeţi la nudişti dacă nu ştiţi să vă ţineţi hainele pe voi în locuri publice

PS : asta e varianta sexy în care puteam să arăt (maybe next time).

Mai activă şi inactivă

 

Sunt de aproape 2 luni în Tenerife şi cu ce mă pot lăuda cel mai tare e că m-am bronzat fain. Plaja la 2 minute cu nisip negru mă strigă aproape în fiecare zi când ies pe balcon, iar dacă lenea mă opreşte cobor la piscină 2 paşi.

 

Dar trebuie să mai şi muncim, nu-i aşa? că doar suntem români plecaţi peste hotare. In primele săptămâni am făcut ce făceam şi în Cluj: am cautat clienţi să îi conving să se promoveze pe radio. De la radio Guerrilla am trecut la radioul britanic, Coast FM. Diferenţa e de la cer la pământ. Incepând cu drumurile bătute care în Cluj sunt cu praf şi gropi, aici se numesc faleze şi miros a cremă de plajă. M-am gândit mult în timp ce mă plimbam printre palmieri, cum în Cluj mă urcam în autobuse îmbâcsite şi înghesuite, cum eram de îmbrăcată acu 2 luni când încă era iarnă şi cât de fain e să mă plimb acum fix pe coasta sudică a unei insule superbe…

 

Din păcate, dacă în România se lucrează luna asta de zor, aici n-avem cu cine. Se pare că toată planeta lucrează în mai pentru a-şi strânge bani să vină din iunie în colo. Aşadar, fără prea mult miros de creme în perioada asta. Totuşi mai sunt şi oameni care muncesc. Mi-am găsit un alt job « de vis » în care fac…telesales. Am mai avut o experienţă în telesales în trecut şi mi-a prins foarte bine pentru că aici totul e fără sens. De exemplu, nici măcar n-am trecut prin interviu, (Seba l-a dat pentru mine) prima săptămână se plăteşte ca fiind de training, dar trainingul înseamnă o zi în care le asculţi pe colege cum vorbesc la telefon şi tot ce faci scrii pe o tonă de hărtii pe care le arunci. După două zile am dat şi testul: roll play-ul. Mi-am învăţat lecţia şi am început să vorbesc. A mers mai bine decât credeam. Am pus multe întrebări relevante, iar şefa mea a fost impresionată că m-am prins aşa de repede. Am început să sun şi să nu prea înţeleg britanica (mai ales la nume proprii sau adrese). Nu cred că le-a fost de ajuns să mă asculte o zi să mă dea afară, tocmai de aceea chiar cred că m-au promovat )

 

Da, jobul ăsta a durat 5 zile săptămâna trecută (deci 25 de ore), iar acum stau pe tuşă şi aştept clienţii în Tenerife pentru că trebuie să le iau nişte interviuri, să le vând nişte excursii şi să-i conving să participe la o prezentare într-un golf resort. Dacă până acum trebuia să sun englezii să le vând o săptămână de vacanţă în Tenerife, acum trebuie să mă ocup de cei deja aici. Cum spuneam, în luna mai e cel mai gol. Într-un fel e bine pentru că nu e stres, nu sunt tineri morţi de bucurie pe străzi, multe familii ciudate pe plajă etc.

 

Mi-e dor de nebunia din Cluj din luna asta: festivităţi, festivaluri, studenţi agitaţi, alergături, chefuri de final, schimbatul hainelor, terase deschise…şi mult stres pe mine că am de terminat masterul. Aici nu simt atmosfera aia deloc şi, recunosc, îmi lipseşte un pic pentru că eram obişnuită aşa, iar acum, fiind în vacanţa asta prelungită mă simt vinovată un pic…

 

Dar staţi voi liniştiţi,  faceţi-vă treburile, continuaţi-vă stresul, muncile şi chefurile pentru că vine vara şi o să fiţi şi voi în ditamai vacanţa liniştită. Sau veniţi aici! Spor în toate!!!

Ps: şi pentru că am tot vorbit de întoarcerea în timp hai să ascultăm piesa mea preferată din luna MAI!

Back in Time!!!!

ziua barbatului…meu

5 mai – ziua tuturor barbatilor. 6 mai – ziua lui Seba. Dragul de el are un intreg weekend sa i se spuna la multi ani si sa sarbatoreasca in stiluri. Azi m-au luat toti baietii din gasca pe sus sa mergem in Siam Park, regatul apei. No aici chiar ca ai absolut tot ce vrei sa te simti bine in apa: peste 10 topogane, terase, magazine, o plaja cu nisip alb, o bucatica de ocean artificial unde vin niste valuri perfecte la bataia gongului, foci si chiar si rechini (bleak, ce nu-mi plac).

Iata cum ne-am inceput noi aventura in Siam Park:

1. Ne punem cate 2 pe niste colace imense si mergem pe un raulet intr-un labirint ce te duce printre toate celelalte atractii. Eu cu Seba ne-am ratacit si n-am parcurs tot drumul. Este numit “Raul lenes” ce te poarta usor prin parc, unde vezi oameni stand la plaja, treci pe sub cascade, te imping oamenii nerabdatori sa fie primii, te impingi si tu cum poti sa nu ramai ultimul si ajungi chiar sa te urce pe o banda rulanda ).

2. Urmatoarea oprire: topoganul pe burta. Pe asta n-am avut curaj sa merg din prima. Te pui pe un isopren cu manere si cobori pante pe apa. Cand am reusit mi-am julit putintel cotul…

 

3. Hai sa mergem la “palnie”!!! Palnia asta e de fapt un vulcan imens in care ori cobori rapid printr-un tunel intunecos si ajungi la nucleu unde te invarti bine pana sa zbori din nou afara. Aici auzi zgomote de eruptie si mai vezi si jocuri de lumini. Poti sa alegi intre vulcan sau dragon. Dragonul e mai periculos. El te inghite si apoi te scuipa undeva intr-o palnie unde zici ca esti in burta lui. E cea mai tare senzatie cum te amesteca apa aia ca intr-o oala imensa! Pe asta ne-am dat de cel putin 10 ori. Cel mai fain e ca poti sa te dai cel putin 2 si maxim 4 oamenio intr-o tura.

 

 

 

 

 

 

 

4. Dupa nebunia asta a trebuit sa le luam pe toate la rand: Serpii junglei, Gigantul si nu mai stiu cum il cheama pe ultimul, dar astea au fost dragute si pentru copii ca sa ma dau mare ca m-am dat deja pe cele cu dificultatea cea mai mare )

5. Dupa aproape 5 ore de topogane am mers si noi la plaja cu intentia sa ne odihnim. Pana am auzit gongul si am vazut cum toata lumea fuge spre un baraj mare. De acolo au inceput sa creasca valuri uriase cu care ne-am luptat asa de fain… Seba era cel mai fericit pusti pe care l-am vazut vreodata. Cateodata sa ii vezi fata plina de fericire a cuiva te face sa te simti mai bine ca niciodata. As fi facut orice sa il vad cat mai mult asa de fericit si …am facut! Am fost cu el inca o ora pe toate topoganele. Mai putin unul…

6. The Tower of Power!!!

Cine are curajul sa se dea pe un topogan de 28 de metri inaltime aproape vertical??? Seba! bineinteles si Alex cu Dani, insa Liviu cand a ajuns sus a preferat sa se intoarca pe scari – m-am  bucurat ca n-am fost singura fricoasa! )

Trebuie sa ai curaj pentru fiecare dintre aceste aducatoare de adrenalina si senzatii. Pentru un fricos sunt multe posibilitati de a ti se intampla ceva rau. Ma bucur ca azi mi-am depasit toate fricile si am trait senzatii puternice. Eu am avut mari retineri, dar noro ca am facut-o (pe fiecare dintre ele) pentru ca asta inseamna ca sunt un gram mai puternica. Desi mi-am julit un pic cotul si bucile, au meritat toate cele  6 ore de nebunie in apa. Trebuie sa veniti aici!

7. Finalul!!! pentru ca la inceput am scurtat labirintul am luat din nou starstul si, surpriza! am ajuns printre rechini!!!

 

A fost cea mai frumoasa zi a barbatului pe care am sarbatorit-o nu cu mici si bere, ci cu topogane, valuri si colace ) Dar in seara asta incepe o noua zi: a lui Seba! La multi ani!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Iti doresc un miliard de zile frumoase pline de iubire si un catralion de noroc cu care sa construiesti lucruri, oameni si povesti! Te iubesc! :*

Aprilie in Tenerife

Multumesc vulcanilor oceanici pentru ca au creat franturi de paradis. Multumesc fortelor naturii pentru recifii de corali si scoicile uriase ce se inmultesc incredibil de interpretabil ))

O mare albastra e ca un monstru viu si imblanzit. Pana ce il provoaca natura si se razbuna pe tot ce ii sta in cale… Nu as mai vrea atunci sa fiu in preajma.

Cand eram mica abia asteptam vara sa merg la mare. Aveam 4 luni cand am vazut prima data marea si de atunci aproape in fiecare an trebuia sa ajung la mare. In 2010 am fost chiar de 2 ori, iar in 2011 am vazut-o din mai mai multe tari. Senzatia pe care o aveam cand vedeam marea copil fiind, e o bucurie de nedescris: din tren, spre orizont, de unde soarele rasarea din apa. “Treziti-va, copii, sa vedeti rasaritul!” Era un must sa ma trezesc inainte cu 2 ore sa opreasca trenul sa privesc rasaritul si n-am zis niciodata “nu”. Cred sunt printre cele mai frumoase amintiri din copilarie. Cele 7 zile erau magice. O multime de prieteni (temporari, din pacate, pentru ca n-avem facebook, nici macar messenger pe atunci) de care o sa imi aduc aminte si pe care mi-as dori sa ii rentalnesc. Aventuri colindand statiunea (da, in Romania, asa era in anii ’90, dragii mamei), aventuri la discoteca – unde intram mintind ca mi-am uitat buletinul acasa – doamne, cat mai asteptam sa implinesc 17 ani, sa ma lase si pe mine sa ma machiez, sa stau mai mult seara, sa fiu adolescenta ! acum nici nu stiu unde au zburat ultimii 7 ani, sau ce am facut atata vreme.

Stiti sentimentul despartirii de cineva drag? un prieten sau un viitor fost prieten? exact asa era in ziua cand plecam de la mare. Cel putin jumatate de drum cand derulam tot ce am facut. Cealalta jumatate era curiozitatea de ce ne asteapta nou acasa. Cel mai dureros era cand plecam indragostita si stiam ca nu ne vom mai vedea niciodata (marea era la 12 ore distanta cu trenul si un an pana data viitoare).

Daca in ultimii doi ani am vazut marea de 7 ori, anul acesta o vad in fiecare zi. Din martie 2012 m-am mutat in Tenerife. Da, stiu, aici nu e mare, e ditamai oceanul. Si nu e Bulgaria in vecini, ci tocmai Africa. E incredibil tot arhipelagul. Vulcanii, cactusii, palmierii soparlele si chiar si soparlele – un imens pamant nascut din mare ce lasa viata sa se dezvolte. Pana acum n-am fost decat pe Tenerife ; Gomera se vede extraordinar – zici ca e un dinozaur adormit ce e pe cale sa fie calcat pe coada. Sincer, ma sperie imensitatea naturii din centrul insulei sau puterea oceanului cand e nervos. Sunt si istorisiri despre cum poate disparea oricand aceasta insula printr-o crepatura adanca depeste un km ce s-a format in centrul ei. Daca o jumatate de insula se scufunda se va forma un val ce va ajunge chiar si in SUA ce va sterge omenirea. Planeta noastra pare a fi un glob de apa cu insule plutitoare ce au cateva miliarde de ani vechime si tot atea populatie umana. Restul sunt plante, animale si cativa dintre fostii mei prieteni. Glumeeeeeeesc ! ))

Anyway, sa trecem la treaba !!! In primul rand, pe 17 aprilie, am implinit aproape 25 de ani. Partea buna e ca a fost o petrecere chiar tare (cu tort, sampanie, cocktailuri, trandafiri si muuulte shoturi), dar partea rea e ca m-am cam inmuiat si tre’ sa incep sa merg la sala. In al doilea rand m-am facut asistenta de magician ! Alex, prietenul nostru din Tenerife s-a inspirat de la prietenul nostru Cristi Gog din Cluj si s-a facut magician. Impreuna am invatat o multime de trucuri si urmeaza sa avem primul nostru spectacol pentru romanii din Tenerife fix de ziua lui Alex, pe 26 aprilie. Asadar, cei care doriti sa ne vedeti, va rog trimiteti « magic fixpink » la nr de telefon 1234* pentru live show. Tarif indubitabil )

Sunt deja de peste o luna in Tenerife. Azi a fost o zi faina. Foarte calda pentru plaja, m-a muscat pentru prima data o meduza, am ajutat la transformarea unui pub si am invatat un truc nou de magie. Imi plac mai mult zilele productive in care suntem activi. Bineinteles ca cele mai frumoase sunt cele in care vizitam cate o bucata din insula : ba Teidele, ba Gigantii, ba Masca, ba un alt resort luxos sau pur si simplu cunoastem oameni noi. Aici diversitatea si frumusetea te scoate din casa si iti da posibilitatea sa zici in fiecare zi “wow, suntem in Tenerife!”

Luna aprilie, cu tot cu sarbatorile ei, e doar o alta luna de venit in vacanta pentru turisti. Aici e greu sa fii localnic si sa mergi in fiecare zi la job cand vezi mii de turisti ce cauta doar relaxare ziua si distractie noasptea. Te enerveaza. Dar ce misto e sa n-ai grijile din Romania, sa nu te plictesesti de anotimpurile si schimbarile lor, de aceleasi localuri si aceleasi obiceiuri greu de schimbat. Fara suparare, dragi prieteni, mi-e dor de voi, dar va prefer aici unde putem merge la plaja tot anul, nu doar la strand in weekend si unde putem vedea si muntele si marea in aceeasi zi. Nu contest si recunosc ca mi-e dor de Cluj unde sunt cateva locuri superbe si de neilocuit, dar per total, mai degraba stau pe plaja decat in parc. Imi doresc sa pot sa raman cat mai mult prin locuri asa frumoase, sa vad si altele si sa imi gasesc locul preferat. Mai am in plan o alta tara anul acesta, dar inca va las in suspans.

Sper ca ati avut sarbatori frumoase, ca aprilie v-a adus bucurii si va multumesc pentru urarile si gandurile bune trimise. Mie mi s-a stricat cartela fix de ziua mea si telefonul mi-e stricat pana joi cand primesc pachet din tara (deci trimiteti-mi acum ce v-a ramas:)))

PINKisses!!!

piratul blestemat

Fraţilor, tovarăși de pahar și presupuși amici, subsemnatul, al vostru beţiv, nebun și drastic căpitan recunoaște: m-am îndrăgostit!

Nu este dimineaţă să nu mă trezesc cu gândul la ea. Dar ce vorbesc? Nu este noapte să nu adorm cu zâmbetul ei în faţa ochilor și vocea ei în urechi. Fiecare pahar, urmat de sticlă și butoaie îmi fac viermii din cap să-mi amintească cât de nebună era să-și facă griji pentru ficaţii mei care m-ar fi lăsat să n-o mai ador până la adânci bătrâneţi.

Mi-e dor s-o văd. Cât de adorabilă era când se enerva că tricoul mi-era șifonat și nu vroia să mi-l bag în pantaloni. Cum am ajuns eu să-mi arunc hainele pe umerașe să nu se mai supere când le vede. Când râdeam împreună de mine, sau doar eu de ea…întotdeauna se enerva când râdeam de ea, dar mă făcea intenţionat să râd, mă jur!… în fiecare noapte îi spuneam noapte bună și nu uita să mă sărute. Era pupăcioasă rău fetiţa mea. Fiecare zi era mai minunată din cauza ei. Vroiam să știe și îi spuneam, vroiam s-o fac să creadă că e perfectă cu totul, nu numai pentru că ochii mici și gura mare mă înnebuneau în fiecare clipă, oră, ceas sau ce vreţi voi. Şi ea știa și mă credea.

Ochii mei n-au mai zâmbit unor dinţi atât de imperfecţi, unor buze atât de moi iar mâinile nu mi s-au mai împiedicat în sfârcuri atât de dulci și nevinovate. Aș vrea să o mai pot atinge când doarme, să îi simt gustul și căldura, s-o aud cum geme și să-mi îngrop nasul în pielea ei arsă de soare. Soare sunt gelos! De ce trebuie să le arzi tu pe toate?

Îmi place să fiu ocupat cu gândul la ea. Sunt fascinat de nevoia acută de ea și nu-mi explic de ce doi oameni atât de perfecţi unul pentru celălalt nu pot fi împreună. Femeia care mă făcea fericit non stop cu program întreg nu mai e acum în braţele mele când adorm. Nu știu în ale cui se alintă și nu vreau să știu cu cine mai face dragoste. Cum o făceam amândoi n-o mai face cu nimeni, dar știu că undeva acolo se întoarce cu spatele la el și strânge din dinţi de ciudă că nu sunt eu.

Eu sunt cel care a învăţat-o să se uite în oglindă când îi este urât. Eu i-am arătat că poate turba de fericire și în vise și absolut de fiecare dată când ardea de nerăbdare să se urce pe pereţi. Am făcut-o să creadă că soarele iese de dragul ei și că pur și simplu e perfectă cu toate imperfecţiunile pe care le are. Eu am făcut-o să tacă când vorbea mai mult, eu am făcut-o să mă dorească pe sub piele, așa jegos cum sunt. Eu am făcut-o să mă saliveze tot și să mă vrea sclav între picioarele ei. Ea m-a făcut nebun după ea și tot ea m-a făcut să-mi doresc s-o pup, sărut, alint și să-i aprind ultima ţigară.

Acum tare am nevoie s-o fac fericită în fiecare dimineaţă, am nevoie să mă adaptez la cele mai multe nevoi din lumea asta strânse în corpul ei sexy. Şi dacă se poate … să mi se facă poftă de ea non stop, ca acum când vorbesc de singura fată care mă face să fiu fericit non stop cu program intreg.

ps: i love you too!

ladies and gentlemen today my pirate is Mr. Gerard Butler

Bunăciuneee de Bărbat, vino naibii în România și ia-mă!!!

Deci cum poate fi irlandezul ăsta, pe lângă că are un corp de Spartan și un zâmbet de trilioane, te mai face și să înnebunești ca femeie nebună și isterică ce ești!

Urli la el ca o nebună și el e cu mâinile pe tine și-ţi spune că ești tot ceea ce își dorește de la viaţă. Pe tine te doare în cur pentru că oricum e normal să fie așa din moment ce ești femeia lui. Da’nu, că tu vrei mai mult și mai mult. Scandal stupid, dat afară, stat la ușă 30 de secunde, venit înapoi, scuze și sex nebun! God! The perfect way to live!

Ea: i don’t wanna make any mistakes!

El: well you’re in the wrong species, love! Be a duck!

Şi moare. Evident! Cum să trăiască vreo specie așa bună? Şi ca să vedeţi, voi bărbaţi ce credeţi că vă iubiţi femeile, this one continuă s-o iubească și după ce moare! God! Adorable!!!

“Femeile se comportă ca bărbaţii și apoi se plâng că nu le mai vor” so true…:(

Ahh! Suspin. Nu, stai! Râd în hohote, bărbatul ăsta mă învârte ca într-o tornadă. Sau mai bine îi zic storcător de fructe la cât transpir…

ps: i love you,but the ugly truth is that i really need to see Gerard Butler’s new movie Bounty Hunter!! pritty plizzz anyone?

Dragostea e problema oamenilor care n-au probleme

Azi piratul meu e Marc Marronnier, personajul principal din romanul lui Frederic Beigbeder, Dragostea durează trei ani:

Lăsat de izbelişte pe plajă

Bună ziua la toată lumea, aici e autorul. Vă urez bun-venit în creierul meu, scuzaţi-mă de deranj.

Data limită a valabilităţii

Poţi să fii înalt, brunet, şi să plângi. Pentru a face asta, e de ajuns să descoperi dintr-o dată că dragostea durează trei ani. Este genul de descoperire pe care nu i-l doresc nici celui mai mare duşman – ceea ce este o figură de stil, fiindcă n-am aşa ceva. Snobii n-au duşmani, dar încearcă să-şi facă, de-aia îi vorbesc de rău pe toţi cei din jur.

Un ţânţar durează o zi, un trandafir trei zile. O pisică durează treisprezece ani, dragostea trei. Uite aşa. La început, este un an de pasiune, pe urmă, un an de tandreţe şi, în cele din urmă, un an de plictis.

În primul an spui: “Dacă mă părăseşti, mă OMOR”.
În al doilea an spui: “Dacă mă părăseşti, o să sufăr, dar o să-mi treacă”.
În al treilea an spui: “Dacă mă părăseşti, desfac o sticlă de şampanie”.

Trei ani! Statisticile, biochimia, propriul meu caz: toate arată că durata dragostei rămâne mereu aceeaşi. Tulburătoare coincidenţă. De ce trei ani şi nu doi sau patru sau şase sute? După mintea mea, asta confirmă existenţa celor trei etape pe care le-au evidenţiat atât de des Stendhal, Barthes şi Barbara Cartland: Pasiune – Tandreţe – Plictiseală, ciclu cu trei faze ce durează, fiecare, un an – triunghi la fel de sacru ca şi Sfânta Treime.

În primul an, cumperi mobila.
În al doilea an, muţi mobila.
În al treilea an, împarţi mobila.

La capătul mosorului

M-am întors acasă într-un hal fără de hal. Ei, fir-ar al dracu’, ce porcărie să fac asemenea chestie la vârsta mea! Cultul clondirului mai merge la optsprezece ani, dar la treizeci e ceva jalnic. Am ciugulit o jumătate de ecstasy, ca să iau la mozol nişte necunoscute. Altfel, aş fi fost prea sfios pentru a-mi încerca norocul. Numărul de fete pe care nu le-am sărutat niciodată de teamă să n-o zbârcesc este incalculabil. Şarmul meu e acela de a nu şti dacă am sau nu şarm. La Queen, cele două blonde drăgălaşe şi abţiguite, care îşi vârau limba în urechile mele, creând un efect de gâlgâială stereofonică, m-au întrebat:
– Mergem la tine sau la noi?

După ce le-am tras o ţocăială colectivă amândurora (şi după ce le-am muşcat cei patru sâni), le-am răspuns ţanţoş:
– Voi la voi şi eu la mine. N-am cauciucuri şi, pe urmă, în seara asta îmi serbez divorţul; tare mi-e teamă că n-o să mi se scoale.

Azi n-o să mă duc la muncă. Mândrie de a fi refuzat o partuză bisexuală, a doua zi după divorţ. Lehamite de fetele astea cu care te culci, dar lângă care deteşti să te trezeşti.

Reţetă pentru ameliorarea situaţiei

Să repetaţi des aceste trei fraze:

1) FERICIREA NU EXISTĂ.
2) DRAGOSTEA ESTE IMPOSIBILĂ.
3) NIMIC NU ESTE GRAV.

Nu râdeţi, pare o tâmpenie, dar reţeta asta poate că mi-a salvat viaţa atunci când ajunsesem la fund. Încercaţi-o când o fi să faceţi următoarea depresie nervoasă. V-o recomand.

Pentru cei care au pierdut începutul

Aşa e viaţa: cum eşti niţeluş fericit, cum are ea grijă să te cheme la ordine.

Ne-am fost infideli, rând pe rând.

Ne-am lăsat aşa cum ne-am luat: fără să ştim de ce.

blonda din Chelsea

Piratul meu azi noapte a încheiat o săptămână de petreceri.

Luni a început de voie de nevoie cu piraţii lui. Simplu: două butoaie de rom și câteva femei(vreo 45). El n-avea chef de niciuna…mai puţin de femeia noului pirat. Era o indiancă apetisantă care pe cât de gustoasă era pe atât de indiferentă. Îl mânca și atitudinea ei dar nu s-a băgat peste italianul arogant ce-i va duce spre următoarea comoară – poate după.

După vreo 3 ore de petrecere apare ea, englezoaica. Nu era cea mai bună femeie dar fundul ei…îl chema! și s-a dus piratul după fundul ei și a făcut fata să se întoarcă, să se învârtă și să-i transpire în braţe. Fata era ușoară și n-a vrut s-o sărute. A lăsat-o să vorbească până i s-a făcut foame. A dus-o să mănânce, a dus-o și la o cafea apoi a sărutat-o până a uitat cum o cheamă. “Ne vedem în Chelsea” i-a spus el și a plecat. Ca toate blondele cu ochi albaștri s-a îndrăgostit și ea de al meu căpitan de corabie care nici n-a apucat să se laude cu prea multe. A început să îi scrie. Căpitanul i-a răspuns dar nu cum se aștepta femeia. Adevărul e că și lui i-a plăcut dar la ce bun să se îndrăgostească de o englezoaică…blondă cu ochi albaștri? Nu era tocmai visul lui. Da’ fie!

După două zile erau în Polinezia Franceză undeva în Tahiti. Evident tot echipajul a ieșit să petreacă. Spre surprinderea unora dintre ei englezoaica era și aici. Era și aici dar nu au putut afla cu ce scopuri. L-a lăsat pe capitan s-o sărute și a plecat. Căpitanul a înnebunit de misterul ei. O fi vrăjitoare? O fi vreo hoaţă? Hmmm. I-a spus că o să-i scrie. Timp de două zile nu i-a scris nimic. Pentru prima dată în viaţa lui i-a scris el unei femei. Mare i-a fost dezamăgirea când femeia nu i-a răspuns. Pentru că acesta era motivul pentru care nu scria el femeilor primul (respingerea), s-a hotărât să se răzbune. A căutat-o în toate insulele franceze. Ţinuse minte că femeia călătorea prin zonă de ceva vreme și urma doar la sfârșitul săptămânii să se întoarcă în Anglia.

Vineri a petrecut într-un stil fără de stil. A băut într-atât încât să-și uite de principii și a început să sărute toate femeile bune. A lăsat un stol de femei salivând după el până a găsit-o. Era în aceeași crâșmă. Era la fel: la pândă. L-a înnebunit dar a ignorat-o până n-a venit la el și i-a aruncat privirea aia care o cerea. O cerea să fie luată în braţe, sărutată și iubită. A luat-o și i-a dat atât încât să vrea mai mult. Femeia știa ce podoabă era piratul și ca și până atunci a plecat cu promisiunea că îi va scrie. Nu i-a mai scris deloc.

Piratul meu, deși azi noapte a băut și iubit altă femeie se mai gândește la blonda lui englezoaică. Femeia era săracă dar n-a arătat-o. Femeia era pasională dar n-a vrut să aprindă focuri mai mari. Era dornică de iubire dar avea frica unei căprioare de leu. Poate o să-i scrie, poate o să se vadă undeva, cândva în Marea Britanie și el o să-i spună că nu-i plac femeile care mint.

aventurile unui pirat

Un băieţel agitat și cuminte. Un băieţel drăguţ răsfăţat și bine educat. Născut și crescut ca să realizeze ce n-au realizat cei dinaintea lui.

A început de mic să călătorească iar marea a fost prima iubire și ultima. Singura pe care n-a descoperit-o până în adâncuri. Singura pe care n-a gustat-o în toate colţurile și singura care nu l-a dezamăgit nici în cele mai aprige furtuni și nici pe timp de pace.

Prima lui corabie a primit-o cadou de la o femeie. O femeie fascinantă și diabolică. Şi-a iubit femeia dar nu mai mult decât corabia iar într-o zi a furat tot ce îi era de folos și a plecat în larg. Cu orgoliul de bărbat sub pălărie și un animal bun de companie a început să cunoască lumea, locurile și să-și formeze echipajul cu care avea de gând să cucerească marea.

Bărbaţi proști, urâţi, frumoși, cu principii sau fără și tot felul de femei dornice de aventuri de o noapte sau mai multe alături de copilul agitat devenit bărbat. Corabia a fost construită. Echipajul creștea în fiecare zi iar piratul a început să fie (tot mai) căpitan. Îi plăcea să se plimbe, atât pe meleaguri atinse de piciorul omului cât și pe cele mai îndepărtate și misterioase. Îi plăcea să-și cunoască corabia. Fiecare părticică din punte îl făcea să calce într-un fel. Fiecare pat din cameră îl făcea să facă dragoste altfel cu fiecare femeie.

Femeile îl doreau. Şi cele mai neatinse și mai încăpăţânate ardeau de dorinţa lui. Era căpitanul lor. Era aprig și vânjos și sensibil ca un copil în același timp. Femeile îi plăceau pentru că fără ele iubirea lui, marea, era mai singură. Trebuia să-i fie slujitor în toate. Căpitanul nu vroia să se căsătorească niciodată. Întodeauna a crezut că moartea pasiunii e să te trezești în pat cu o rudă. Iar femeile sunt toate bune: bune de nimic sau bune la ceva.

Nopţile pe mare erau veșnici albe. Petreceri în cabine sau pe punte. Catargele erau veșnic obosite și siluite să mai îndure. Femeile veneau și plecau iar piraţii mergeau mai departe. Tot aceeași până mureau și erau înlocuiţi.

Piratul piraţilor are următoarele principii:

• Nimeni nu este de neînlocuit! Prietenii buni vin și pleacă iar dușmanii rămân și se acumulează.
• Omul deștept nu se joacă “laptegros” cu rinocerul.
• Cel mai important nu este să știi! Mai important este să-l cunoști pe cel care știe.
• Fugi de tentaţii dar încet să te poata ajungă.