Viata mea de Vis

Se intampla in ultima vreme sa tot aud ca nu exista limite, nu cunoastem realitatea adevarata si noi nici macar nu traim. Asa, ca in Matrix.

Eu cred ca Shakespeare a fost un impostor, Iisus s-a casatorit cu Magdalena si avut copii. Sau sa nu cred? Cui ii pasa? Poate sunt doar niste vise bine puse la punct de cativa actori mai puternici – aia de conduc lumea.

Dar ce fac? prea multa vorba strica si eu o stiu cel mai bine. Asadar, m-am hotarat sa incerc urmatorul experiment:

Voi trai in fiecare zi ca intr-un vis in care imi voi spune la orice piedica ca eu doar visez si fiind visul meu, pot controla totul asa cum vreau eu!

Ideea e sa-mi aduc aminte de acest lucru. Atat. In rest, abia astept sa ajung seara acasa sa ma pun la somn cu gandul de a ma trezi dimineata din nou in viata mea de vis.

US!  de-ar fi si contagios…

11 a 11 a 2011

Finally! it’s me up there!!!

yes, people )

Me’s lazy, tired and really cold…:(

Deseara o sa mergem la Pina – de fapt voi mergeti ca eu l-am vazut. Pina e un film dedicat coregrafei Pina Bausch care a murit in 2009. Cine intelege si simte dansul va adora filmul. Asadar, in prima seara a festivalului Temps d’Images, ne intalnim la Cinema Florin Piersic (Cluj-Napoca) la ora 20.

La radio Guerrilla, stirile de la ora 1:

Primarul din Cluj, Sorin Apostu a fost arestat azi noapte pentru luare de mita de 94.000 de euro. Personajul cheie este…sotia primarulu.

Now i must go to work. This is not an easy life…

din categoria ei, episodul 10

El şi Ea, dupǎ 2 ani:

Despre ea: Oare s-a tâmpit? Nu mai ştie ce e cu ea şi cine e. Ii plac lucrurile pe care le ura, oamenii la care nici nu se uita, iar acum iese cu ei şi se hrǎneşte cu grija lor. Spune de o mie de ori cǎ nu, acum nici mǎcar nu se mai oboseşte sǎ gândeascǎ contrariul. Ii e fricǎ. Din nou. De bine, de rǎu, de lucruri pe care le-au trǎit alții, iar pielea ei nu-şi cunoaşte toate alergiile. Inceacǎ sǎ ȋnghitǎ chestii şi ajunge sǎ creadǎ cǎ ȋi plac gustul lor. Oare e bolnavǎ? La ce? Inimǎ? Ficat? Sau poate pancreas – singurul fǎrǎ de care cicǎ nu poate trǎi. Preferǎ sǎ doarmǎ sǎ se refacǎ (din ce, nici ea nu ştie) sǎ aştepte senzațiile ce ȋi lipsesc. Gǎseşte arome dulci pe care le omoarǎ cu generalitǎți stupide de fum de țigarǎ şi mâncare arsǎ ieri. Al naibii aragaz vechi… Ea ar vrea sǎ se trezeascǎ devreme şi sǎ aibǎ o zi lungǎ şi plinǎ de lucruri frumoase, cum avea anii trecuți. Acum doar aşteaptǎ sǎ i le ofere şi se supǎrǎ pe el cǎ uitǎ sau are altceva mai bun de fǎcut. Da, el e de vinǎ cǎ nu se mai ȋngraşǎ cu dulciuri, pasiuni sau vise mari la care nici nu ȋndrǎznea sǎ se gândeascǎ. Poate s-a obişnuit cǎ le vrea, le simte lipsa şi se hrǎneşte el cu nevoile ei. Poate e totul mai simplu pentru amândoi şi nu ȋi mai preseazǎ decât lipsurile. Sau e doar astenia de toamnǎ cum a fost cea de varǎ, de primǎvarǎ, de iarnǎ şi iar de toamnǎ (aia trecutǎ). Oare-i bine când e totul bine şi se gândesc cǎ nu e bine? Ea se gândeşte cǎ a uitat cine a fost şi s-am mulat dupǎ un om ce i-a furat inima şi care e şi sigur de asta? Sau poate are doar o zi leneşǎ ca ea şi lipsitǎ de inspirație…ca el? Vrea zile de toamnǎ ȋn care şi croncǎnitul ciorilor i se pare util şi plǎcut. Azi o doare capul când le aude şi buzele i-s ȋncleştate de nechef. Ochii i-ar plânge dacǎ i-ar lǎsa şi gura ar scoate cuvinte urâte dacǎ s-ar lǎsa condusǎ de gânduri. Dar nu mai crede ȋn nimic şi nu mai ştie ce vrea şi tace şi sperǎ şi se cufundǎ ȋn altele… Culmea e cǎ dacǎ o laşi sǎ se mai gândeascǎ puțin, ȋşi dǎ seama cǎ tot la el i se ȋndreaptǎ tot, a naibii dependențǎ! Te urǎsc! Te urǎsc cǎ exişti ca o boalǎ incurabilǎ de care ți-e fricǎ sǎ scapi. ți-e fricǎ sǎ nu pierzi şi ceea ce ai – fǎrâma de atenție şi iubire de care eşti sigurǎ şi care, asta e, te-a acaparat. Oare cui i se mai ȋntâmplǎ asta? Cui

nu-i mai plac alunele doar pentru cǎ el le considerǎ grețoase? Acum 2 ani ea ar fi zis cǎ unui orb de iubire, dar ce orb de iubire e şi conştient de asta?! Nu s-a tâmpit, s-a ȋmbolnǎvit, nu-i aşa?
El? El doarme.

Maine e vineri, gata cu amintirile, la munca ca lumea de azi e facuta mai mult pentru a aduna parale si mai putin amintiri

Toate trec si trecute’s toate.

 

Din proverb în proverb că toţi ne plictisim să citim romane azi, când ne mulţumim doar cu titlurile şi avem impresia că ştim deja ce-a scris “ăla”.

 

În concediul meu de vis, n-am ieşit în niciun club, n-am gustat nici o scoică adriatică şi n-am golit magazinele germane. În schimb, am citit vreo 3 cărţi. Da, mă laud. Şi mă bucur pentru că e mai mult decât în ultimele 3 luni. Prima, o poveste fascinantă a unei “flori a deşertului”, a doua – experienţa unui copil ce sapă gropi pentru a-şi schimba caracterul – şi a treia e despre foştii anonimi, un grup gen AA. Ideea e că m-am îngropat în citit şi azi mi-am mai luat 3 de la cărtureşti. Chef şi ploaie îmi doresc o vreme.

 

Când eram mică citeam sub presiunea “Ai carte, ai parte”. Număram paginile şi minutele. Era o întrecere cu mine însămi. Azi cu viaţa în sine. Mi-ar fi plăcut acum să fiu o floare a deşertului sau să găsesc o comoară după atâtea săpături. Ce-i drept, sunt o floare … a lor, celor care mă iubesc. Iar comoara, ţin să cred că am gasit-o de fiecare dată când am zâmbit în faţa ei.

 

Amintirile mă chinuiesc… am cutii cu amintiri acasă, ascunse într-un dulap. Am jurnale scrise greşit şi atât de sincer de-mi vine să râd. Sunt lucruri simple pentru restul lumii, însă pentru mine sunt comorile ce m-au făcut fericite la vremea lor. Mai păstrez şi prima ţigară pe care n-am fumat-o, îţi vine să crezi?

Azi, mai arunc bilete de tren, brăţări de hârtie sau trandafiri uscaţi. Jurnalul e electronic, poate şters de XP, dar amintirile n-are nimeni cum să mi le ia. Zilele trecute îmi făceam griji că uit cum îl chema pe actorul principal din ultimul film văzut. Azi mă gândesc că n-am să uit niciodată senzaţia primului sărut.

 

Dar ce tot zic eu aici? La treabă, la făcut bani că deh! În ziua de azi se strâng banii, nu amintirile.

de ce nu/un kindle?

Cum să ai timp şi să n-ai chef?

Cum să n-ai chef şi să ai bani?

Cum să ai bani şi să n-ai timp?

 

Aş vrea să-mi explice şi mie cineva de ce eu am întotdeauna întrebările astea. Sau altele de genul…

Aseară m-am întrebat de ce n-am citit eu până acum 1000 de cărţi. Unde am fost în ultimii 15 ani de când ştiu să citesc?!! M-am întrebat asta pentru că am văzut lista de cărţi citite a unei tipe de vârsta mea şi era de 4 ori mai lungă decât a mea.

 

Am făcut cadou recent un kindle – pentru cine nu ştie – un e-book reader pe care încarci prin wireless cărţi online şi le citeşti ca de pe hârtie pentru că e creat a.i. să nu ai probleme cu ochii. Sincer, eu nu mi-am dorit niciodată unul şi cred că tocmai mi-am răspuns la întrebarea de ce nu am citit până acum 1000 de cărţi.

Vă mulţumesc oricum pentru atenţie şi sper să revin tot eu cu răspunsurile la celelalte întrebări.

love in war!

Dupa finala Cupei Stanley la hochei, suporterii canadieni au iesit nervosi in strada sa porneasca niste scandaluri cu americanii invingatori.

Nimic nou, pana aici, daaaaaaaaar desi nu-mi place hocheiul, altceva m-a atras aici. Priviti imaginea de mai jos si gasiti diferentele intre…

…diferentele dintre dragoste si razboi!

isn’t that hot?

2 tineri sarutandu-se la cativa metri de niste lupte periculoase de strada.

cine se recunoaste in imagini este rugat sa anunte autoritatile!

ps: azi e ziua mea din nou

multumesc pentru atentie, la revedere!

Păsărică, mută-ţi cuibul! Eu mă mut aici… e mai scurt, e mai roz, e al meu

Recunosc că îmi place mult cuibușorul ăsta pe care mi l-am construit acum 7 luni.

7 luni magice în care:

So…see you on the pink side! Hope you will enjoy it!

Many thx for your feed-back, pink people!

Cum a ieșit fum din priză

Ia te uită cum îmi începe mie frumoasa zi de marţi:

Apar aseară în cămin și o întreb pe minunabila mea colegă de la geam, din partea dreaptă, ce s-a întâmplat cu priza – după ce am primit un telefon cum că ar fi scos fum – priza nu părea să aibă decât o mică dereglare.

Colega: Pă ce să fie? Aţ scos-o voi din perete! Aia îi! Io când am vint sara era scosă din perete șî ieșa fum din ie.”

Eu: Cum adică am scos-o eu din perete?! Mai nou nu știu ce fac și trag chestii din pereţi până iese fum???

Ea: Păi voi aţ scos-o dară!

(adică eu cu o colegă cu care am plecat împreună vineri acasă)

Eu: Fată, tu ai scos priza din perete? (fata – colega mea de pat – zice că nu) Fie! Chemăm electricianul!

După ce m-am descărcat un pic, adică am scos fum ca priza, am trecut la reclamaţii în scris la portar – că așa se face – și ne-am continuat seara în celaltă priză, că deh! La 5 fete se cuvin 2 prize!

Colega de la geam, din dreapta, ca de obicei: primește un apel și o taie în oraș sau prin împrejurimile lui. De 3 ani n-am întâlnit fată mai activă ca ea nopţile și, ce e cel mai bine, că niciodată nu zice “nu” când o chemi undeva. Da’ niciodată!

După ce m-a trezit din visele mele de viitor, azi noapte pe la 4, ghici ce face? Mănâncă chips! Mdea!   Oricum, visele mele sunt mai importante decât șoarecii, deci trec peste incident.

Se face 7:33 in the morning: bătăi puternice în ușă. Știam că singurul bărbat treaz la ora asta la noi la ușă, nu poate fi decât electricianul!

El: Ce problemă aveţi?

Eu: Priza aia…cică am scos-o din perete și-a scos fum.

El: Scoală fata să mă urc în patul ei, adică tre să intru după pat.

Eu: Fată dragă, trezește-te să repare nenea priza!

Ea: Da, da! Colegele mele au scos-o din perete!!!

El: tam tam…priza asta n-are nimic.

Eu: Fată, parcă ziceai că a ieșit fum?!

Ea: Io așa am crezut, poate mi s-o părut mie….

El: Priza asta o fost trasă cu patu’. Nu-ţi mai impinge patu’ până în ea și ai grijă!

Ea: Dacă nu împing patu’ nu mai închepe masa.

Ppppppppppphhahahahhahahaahhhahahahahaha =)))))))))))))))))))))))) eu merg la baie să mă spăl pe dinţi și să râd singură! ))

Deci cum să-mi zică ea mie că eu i-am scos priza cu fum cu tot, când ea și-o tras-o cu patu’???? =)))) Și cum să te trezească electricianul marţi dimineaţă la 7 jumate, când tu ai treabă la școală de la 8 și să te culci la loc? Heavy night i guess.

Eu? Mie mi-a sărit somnul. Poftiţi la cafea!

Bună dimineaţa!

Perspectivă de iubit

Azi noapte …vreau să uit. Am fost pe scenă, am dansat, am băut, ţigările mi-au uscat buzele și râsetele mi-au lăsat maxilarul relazat. A plouat. Nici n-am văzut pe unde calc. Sigur nu mi-am cerut scuze de fiecare dată. Când a apărut el, am sărit peste clipa de emoţie și peste alte momente cerebrale de a-mi spune ce simt. Am zâmbit fericită și l-am luat în braţe

Eu: “Mă bucur că te văd!”

Nu mi-a zis nimic câteva minute, nu l-am lăsat ca să nu devină un moment penibil și l-am asaltat cu povești despre mine. Despre mine azi noapte. Cum mi-am început noaptea de când m-am urcat în taxi și până a ajuns el la mine. “Hai să mergem la barul ăla improvizat cu băuturi scumpe și să ne pierdem capul!” Deci, n-am mai băut atât din clasa a 12-a, din vara aia când am evadat în concediu la mare. Muzică, plajă, tequila, ploaie și oameni fericiţi. Aici au fost betoane și o prelată mare, n-am putut compara decât o stare psihică favorabilă.

El: “Ce bine arăţi!”

“Ce-mi place piesa asta!!! Taci și hai să dansăm” am fost fericită vreo 3 ore în care am făcut mai nimic: dans continuu, transpirat temporar, râs frenetic, băut lichide aromate și fumat de plăcere. M-am pierdut de fete, și am rămas cu el și telefonul meu închis. Spre dimineaţă eram dansatori în reluare. Mă durea burta de la râs – uitasem cât mă poate face omul ăsta să râd – și am mers împreună acasă. A coborât pe strada mea și a spus că merge pe jos, cum e obișnuit. Am început să simt răcoarea dimineţii și mirosul unei zile ploioase. L-am lăsat în stradă, cu un sărut pe obraz și am fugit în cameră. M-am întors să-i zâmbesc cu drag și avea mână lipită de faţă.

Am dormit toată ziua și nici măcar nu m-a durut capul. Am visat tot. Sună telefonul. El.

…to be continued

oare?

Luni dimineaţă

5:43 dimineaţa.

E prima noapte în care încep și termin peste 500 de pagini dintr-un roman. Și românesc, și de dragoste. Sărutul de foc. Poveste contemporană, București, studentă de la ţară, virgină până în cele mai ascunse celule și cu un vis călăuzitor. Fata împarte pliante la metrou și apare fiul de bani gata cu compasiunea. Mai mult de un an îi aduce flori și o scoate la cafea, timp în care se îndrăgostește de ea. Ea îi salvează eroic viaţa, el e influenţat de tatăl său, un sculptor văduv bun la suflet, fata se păstrează pură până la căsătorie, băiatul devine frustrat de condiţia lui de bogătaș și începe calea maturizării. După 300 de pagini apare și sărutul de foc, destul de sexy și romantic.   Amanta, curva din trecut, umilește fata cu nume de floare și o trimite în lumea ei. Băiatul dă de băutură și renunţă la fericire. Tatăl o aduce pe Crina girl la el și aceasta devine stăpâna lor. De aici începe fericirea: banii, visurile împlinite și iubirea înfloritoare. Are loc și nunta cea specială, prima noapte de amor – descrisă în 7 pagini – și evident, copilul. Și mai multă fericire! El devine bogat fabricând jucării, ea se spetește cu facultatea și ferma ei de flori. Pentru copil angajează bona perfectă – un fel de Daniela Crudu – și trăiesc fericiţi până când tatăl lui moare și Igor, frumosul din poveste, se lasă cucerit de Cerasela, bona apetisantă și o lasă pe Crinuţa cu mâinile în pământ și cu plodul lângă ea. Evident și cu 2 vile și mașină. Divorţ și direct în Caraibe cu Cerasela care ajunge vedetă, precum Crudu și Bianca. După ce a umplut-o de diamante, Igor află că logodnica lui e o maestră în tainele sexuale, antrenată de la 16 ani de gurul Bivolaru. Evident, Cery fuge cu banii și îl lasă pe fecior să-și plângă singur de milă. Plângăcios, se întoarce la Crina, îi cere să nu-l ierte și se împușcă. Fiindcă nu moare, Crina îl iartă și …gata. Drăguţ nu?

Bine, nu v-am spus de Eva, colega de cameră din cămin, a Crinei, care era curvă profesionistă, sau de Mădălina, sora Crinei, care dorea să fie curvă, sau de bunica Crinei, învăţătoarea ariană care la 70 de ani poartă salopetă și gumaţi. Autorul, Pavel Coruţ, are un respect deosebit faţă de femeia cu caracter și voinţă. Descrie cele mai întâlnite tipologii umane din zilele noastre și un vis devenit realitate cu ajutorul unui suflet bun. Evident, fericirea nu durează o veșnicie și nimic nu e perfect.

E luni dimineaţa, a răsărit soarele și în loc să-mi beau cafeaua, o să încerc să dorm câteva ore până vin la Cluj. Relaxaţi-vă cu o piesă pe măsura atmosferei