Ieri s-a desfasurat primul meu eveniment amprentat. T-Dance Fashion Show a fost ideea mea si ma mandresc un pic cu acest eveniment complex de moda si dans pe care l-am realizat impreuna cu colegii mei de la T-Dance. A fost o luna interesanta in care am cunoscut oameni noi care m-au ajutat la promovare. Cu aceasta ocazie tin sa le multumesc in special urmatorilor: Emanuel, Sigina, Gabi, Alexandra Tulbure si Ioana Alina Mihet.
A fost un eveniment reusit, fara prea multe erori (care sa fi depins de mine), a avut public si si-a indeplinit si scopul: promovarea unor branduri si a multor tineri talentati din Cluj-Napoca. Ador sa fac lucruri de acest gen si imi doresc foarte mult sa mai am ocazia.
Trebuie sa va spun cu ocazia asta ca sunt freelancer si puteti sa ma contactati pentru evenimente oricand Coincidenta cu Sigina, care mi-a dat ieri ideea si am zis, why not??? poate facem ceva impreuna
Urmariti blogul ei si participati la concurs! eu inca nu pot sa va dau premii pe blog, trebuie sa il mai hranesc putin.
Se suna 7 moroseni: 4 din Viseu de Sus, 1 din Viseu de Jos si 1 din Baia Mare – dar ultimul sa fie o fata pentru ca oricum cei din BM nu sunt tocmai moroseni
Se cumpara 10 pastravi, 2 kilograme de cartofi si 5 capatani de usturoi
Se cumpara 2 baxuri de bere
Se aduce de acasa 2 sticle de tuica si una de vin – ramase de la nunti (nu conteaza ale cui)
Se omoara pestii! Se recomanda inainte de a goli sticlele
Se ciocnesc paharele de tuica
Se pregatesc cartofii si “usturoii”, dar se lasa pe sfarsit
Pestii se condimenteaza, se lamaiaza si se sting cu tuici, bere si vin – nu conteaza ordinea
Atentie la pahare! Niciunul nu trebuie sa primeasca prea mult aer – toate sunt ude!
Pestii sfaraie vreo 3 ore (bucatarii se retrag unul cate unul pe scaune)
Cartofii se frig intr-o oala la sfarsit pentru a nu se arde 2 lucruri deodata!
Mujdeiul trebuie sa fie gros (ochii flamanzi il vad lichid oricum)
Se pun 7 farfurii si una pentru mine
Se infuleca pe rupte, se sparge si o scrumiera si se pune muzica:
Maramures plai cu flori
Mandru esti de sarbatori!
Frunza verde ca iarba
Frunza verde ca iarba – Tuna drace in ce-I tuna
Canta cucul la izvor
Dupa badea mie mi dor
Cetera-i inima me,
Mai dorule, dor…
Dupa mandra din Botiza,
De tri ori am trecut Iza
Pentru mandra din Ieud
Trec prin apa si nu ma ud
Si tot asa pana cand cad toti cu burtile umplute si mintile pierdute.
Miercuri seara am fost la o intalnire cu cititorii “Decat o revista”. Din pacate prea putini dintre oamenii in jurul carora ma invart au auzit de aceasta revista, dar din fericire la BookCornerul de pe Eroilor (Cluj-Napoca) s-au strans destui “inteligenti si curiosi” (targetul revistei).
In primavara lui 2010 eram in Bucuresti – de ziua mea – in Laptaria lui Enache. Langa niste jurnalisti meticulosi am auzit ca un grup de 4 alti jurnalisti enervati de sefii lor au discutat la o bere (poate chiar in aceeasi Laptarie) ce sa faca ei “ca lumea” in jurnalismul din Romania. Si dupa cateva beri s-au hotarat sa faca o revista dupa bunul lor plac si asemanare. Asa s-a nascut DOR – cea mai tare revista din Romania – din punctul meu de vedere si, sigur, al celor ce dau 25 de lei pe fiecare numar. Initial s-a vrut un numar pilot – de acolo si “Decat o revista”. Spre bucuria tuturor, s-a ajuns la 7 numere in 2 ani.
La berea mea din Laptarie, colegii de la Guerrilla Bucuresti (de atunci) mi-au spus ca smecherii de la DOR au folosit intentionat “decat” pentru ca in Bucuresti lumea foloseste gresit cuvantul si “hai sa facem misto”, s-au gandit ei. Uite ca asta am uitat sa-i intreb alaltaieri. La intalnire au venit Cristian Lupsa si Lavinia Gliga, doi dintre cei patru editori fondatori ai revistei. Ei ne-au raspuns foarte simplu si lejer la toate intrebarile, ba mai mult ne-au surprins cu unele lucruri din spatele a tot ce se vede si se citeste in Dor. Mi-am cumparat si numarul 7 cu Guess Who pe coperta si urmeaza sa-mi achizitionez si primele 5 numere ce-mi lipsesc din colectie – oricum e o revista pe care mi-am dorit-o dinainte s-o citesc, doar auzindu-i numele.
Ce-mi place cel mai mult la aceasta revista de nisa, pe langa faptul ca e trimestriala – ceea ce ma face sa imi fie chiar dor de ea – e faptul ca nu e construita pe rubrici, ci pe o singura tema pe care se construieste fiecare numar. In toamna asta citesc despre PUTERE. Trebuie sa recunosc si faptul ca Dor m-a facut sa renunt la Cosmo si Elle, Glamour si alte colorosenii, chiar si cele cu cadouri. E ca si cand dai de vin dupa ce ai tot gustat la must. Sincer, eu m-am indragostit de DOR de cand mi-a picat in mana. Clar: Love at First Reading! I think Dor makes u want more!
Multumesc!
Sunt insa curioasa de tine, cel care citesti, daca ai auzit macar de DOR? Bifeaza ceva mai jos atunci – asa sa ne imprietenim de la o revista.
Timp de o saptamana mi-am stresat toti prietenii online sa-mi dea un vot.
Nu, nu candidez la nicio prezidentie!!! ci la un concurs de pe pe facebook unde trebuie sa racolez oameni pentru a avea ei cati mai multi fani.
Firma SEACRETare produse foarte faine cu minerale din Marea Moarta, dar foarte scumpe (logic). De aceea m-am inscris sa castig setul de produse de peste 500 de euro (nu cred ca mi-as permite nici in 5 ani sa dau atati bani pt produse cosmetice.Anyway, dupa ce am rugat personal mai mult de 100 de oameni sa imi dea si mie un vot, dar sa dea intai un like, sa dea un log care necesita si un allow si un cod captcha. Dupa asta trebuie si un refresh sa fii sigur k esti acolo…dar stai, mai apasa pe LEADERS unde sunt prima (norocul meu ca am fost mai tot timpul prima), iar acolo… apasa Vote la comentariul meu
Deci asa am castigat! batand la cap pe fiecare sa faca asta. Si fara copy paste (in afara de link) sa fie cat mai personal.
Tin sa multumesc tuturor, chiar si celor care urasc sa dea si un like si sa le spun ca au ajutat un copil, nu handicapat, ci foarte abitios!Nu prea am castigat multe premii (de genul), dar am descoperit ca batalia, drumul pana la premiu este de 10 ori mai interesant si palpitant decat momentul victoriei. Fiind in fiecare zi tot prima, era un pic logic ca nu ma voi da batuta si voi castiga.
Vreau sa va mai spun, votantilor, ca daca nu erau concurentele asa ambitioase, succesul meu era mai simplu. Oricum, acum e garantat si sper ca dupa asta voi fi mult mai catifelata )
Am fost atenţionată că atunci când mă voi întoarce în România, după ce am văzut 7 ţări, voi intra în depresie. Ok, a venit şi doamna D, dar nu pentru că, vai, nu ştiam că suntem inferiori multora, ci pentru că … o mai şi demostrăm.
Ne plângem că oamenii de aici nu respectă regulile; dacă realizăm că n-avem nici regulile, ne plângem că suntem săraci şi asta din cauza celor care ne conduc, dar stai! Ce bine că nu mai suntem comunişti – că tare rău o duc chinezii, nu-i aşa? Talking blues, talking blues…
Bun, să zicem că ne-am născut în locul nepotrivit – ştiţi cum zicea Guess Who – cel care acum ar putea să sară tot mai sus dacă l-ar susţine cei ce l-au făcut. AAH! M-am săturat de toţi cei care se plâng că n-au cu ce şi de la cine primire. USELESS! N-avem ce mai face cu plângerile astea, nicio asociaţie nu ne răsplăteşte la ora asta.
Apropos! Un clujean s-a plâns la protecţia consumatorului că i s-a rupt prezervativul în timpul folosirii – clujeanul are 26 de ani. Mda. Ne plângem de orice şi nimeni nu ne poate ajuta. Dar sunt sigură că cel puţin o tanti de acolo i-ar da un prezervativ nou să plece acasă cât de cât mulţumit – asta pentru că mai sunt unii oameni care chiar se chinuie să îi facă pe alţii fericiţi, doar că nimeni nu-i vede. În primă instanţă ţi-e milă de ei şi îi faci proşti, însă, după mine, sunt printre puţinii care merită iubiţi.
Iubirea de oameni… mie întotdeauna mi-au plăcut oamenii mai mult ca animalele, cu toate astea mi-a fost frică să iubesc. Azi mi-am dat seama că e mai uşor să iubeşti decât să fii iubit. Păcat că ne place complicatul şi ne atrage răul mai mult decât binele.
Un prieten mi-a spus că nu sunt atât de importantă pentru el încât să mă onoreze cu prezenţa la un eveniment şi că nu mai are nevoie de mine. Culmea e că nu pot să-l reneg doar pentru atât şi îl consider încă prieten. Adică tot îmi vine să-i trag două şi să-i mai zic vreo nouă, dar cu strângere în braţe la final. Oamenii spun lucruri urâte şi cei care nu se scuză a doua zi, chiar cred că au fost sinceri şi au făcut bine. Obişnuiam să fac la fel când eram centrul universului şi credeam că sunt cea mai importantă. Azi poate sunt doar buricul pământului, dar am învăţat că nu câştig nimic din a da lecţii dure de personalitate. Aşa că, prietene, las mingea în curtea ta.
Azi noapte …vreau să uit. Am fost pe scenă, am dansat, am băut, ţigările mi-au uscat buzele și râsetele mi-au lăsat maxilarul relazat. A plouat. Nici n-am văzut pe unde calc. Sigur nu mi-am cerut scuze de fiecare dată. Când a apărut el, am sărit peste clipa de emoţie și peste alte momente cerebrale de a-mi spune ce simt. Am zâmbit fericită și l-am luat în braţe
Eu: “Mă bucur că te văd!”
Nu mi-a zis nimic câteva minute, nu l-am lăsat ca să nu devină un moment penibil și l-am asaltat cu povești despre mine. Despre mine azi noapte. Cum mi-am început noaptea de când m-am urcat în taxi și până a ajuns el la mine. “Hai să mergem la barul ăla improvizat cu băuturi scumpe și să ne pierdem capul!” Deci, n-am mai băut atât din clasa a 12-a, din vara aia când am evadat în concediu la mare. Muzică, plajă, tequila, ploaie și oameni fericiţi. Aici au fost betoane și o prelată mare, n-am putut compara decât o stare psihică favorabilă.
El: “Ce bine arăţi!”
“Ce-mi place piesa asta!!! Taci și hai să dansăm” am fost fericită vreo 3 ore în care am făcut mai nimic: dans continuu, transpirat temporar, râs frenetic, băut lichide aromate și fumat de plăcere. M-am pierdut de fete, și am rămas cu el și telefonul meu închis. Spre dimineaţă eram dansatori în reluare. Mă durea burta de la râs – uitasem cât mă poate face omul ăsta să râd – și am mers împreună acasă. A coborât pe strada mea și a spus că merge pe jos, cum e obișnuit. Am început să simt răcoarea dimineţii și mirosul unei zile ploioase. L-am lăsat în stradă, cu un sărut pe obraz și am fugit în cameră. M-am întors să-i zâmbesc cu drag și avea mână lipită de faţă.
Am dormit toată ziua și nici măcar nu m-a durut capul. Am visat tot. Sună telefonul. El.
Evident am realizat tot procesul de concepere a unui look impecabil. Așadar, rochia (după care n-am fost degeaba până în București), pantofii roz, machiajul, coafura cu tupeu, unghiile asortate lejer și accesoriile săţioase.
Am vrut să dansez cu un prof, dar m-am răzgândit când l-am văzut cum dansează singur. Am mâncat aproape tot pentru că n-am apucat de viteza cu care strângeau ospătarii masa. Am băut rezonabil, până s-a terminat băutura. Evident, am ales să cumpăram vodcă, decât să plătim servitorii ca să ne aducă suc. Am fost reporter real. Profu’ de investigaţie: nu puneţi niciodată întrebări la care știţi răspunsul. Da’ de unde să visez eu cum vă simţiţi din moment ce nici nu v-aţi îmbătat?! Ne simtem bine! Biiiine măi, dacă voi ziceţi.
Toaletele? Destul de curate. Da, da’ rochiile au fost și mai și! alege o culoare și îţi Eu spun ce rochie să îmbraci! alea albe au rupt gura bâlciului – că erau transparente și insuficiente. Alea lungi au fost ridicate în cap în semn de protest pentru alea scurte, iar restul erau …hai să le zic interesante. A fost și o prinţesă, care nu și-a pierdut pantoful, ci cercelul, dar prinţul ei a dat cu piciorul în el. Na’ vorba unora: păţăști (care începe să mi se ia – da’ nu mai zic lux că cică sună a “mondial” gen! ) K Nu știu ce să mai și zic.
Am fost și eu o cenușăreasă care a primit tranformarea de sub bagheta magică. La 12 s-a stins toată vraja și am plecat acasă. Singură. Mi-am așteptat prinţul, dar cum să vină când pantofii îmi erau atât de nepierduţi…? Sub pat!
Sâmbătă, 10 aprilie, a fost R0:Massive la puterea a treia! Unusual Suspects nu se lasă nicicum fără prestaţie indiferent de lună, sărbătoare sau secol. Şi până la urmă cine ar vrea? Eu am venit din mini-vacanţă pentru eveniment. Gojira, Blanoz și Injektah! Mai mult decât suficient pentru energia fiecăruia dată de tot felul de substanţe lichide, solide sau imaginare.
A bătut un picuţ vântu’ pe la miezul nopţii și ne întrebam unde e lumea? Eu am zis că e numai bine pentru mine: am spaţiu pentru toate membrele scuturate în aer pe ritmuri de drum&bass, reggae sau breaks. Ştiam și unde era lumea – s-a deschis o nouă cafenea L’Atelier Café, pe Memorandumului. Super Eco! Ne place mai ales și pentru aceleași ritmuri muzicale. După ce s-au terminat alcoalele în atelier, ghici unde au poposit toţi? În Midi, frate! și soră, după cum ar zice Agentu’
Dar MC Agent spune:
“RO:MASSIVE#3 a venit în momentul perfect care cerea buna-dispoziţie și vibe-urile pozitive. Injektah a oscilat de la roots reggae până la broken beats cu influenţe de jazz sau muzică balcanică. Gojira a strâns oamenii ce și-au dezlănţuit energiile pe dancefloor. Sub un fond sonor de breaks și dubstep, oamenii au dansat și au simţit chiar și în momentele de dark și agresiv! Apoi, Blanoz Soundsystem, au apărut cu noul set pentru 2010 alcătuit în principal de deep drum&bass, stil ce lasă loc exprimării live: percuţii, controllere, samplere și mc-ing. Toţi membri ai soundsystemului s-au simţit excelent. Seara s-a încheiat cu un set de classic jungle al lui Injektah și misiunea Unusual Suspects de a promova atitudinea pozitivă și toleranţa muzicală, a fost din nou îndeplinită, datorită participanţilor și celor implicaţi. Mulţumim!”
La baie ca de obicei fetele se rujează – se poartă roșul! – se ușurează sau își îndeplinesc fantezii. Pe una am vazut-o eu cum a intrat cu băiatu în cabina oglinzită care nu-ţi poate induce decât să faci sex nebun. Hihi. Mi-a trecut și mie prin cap așa ceva când am descoperit Midi, dar acum, no way! S-a fumat și asta! O fază care m-a făcut clar să râd a fost tot în baie când o gagică vorbea la telefon:
– Ce faceţi? Unde sunteţi? Haideţi în Midiii. E foarte taaaare. Daaa, și e muzica mijto…e așa post-comunism!
Am zis-o la toată lumea! Da’ tre’ să fie și asta ceva critică muzică …post-comunistă, nu? Stai să întreb…
“ Este de știut că am aplecări ideologice de stânga. Așa că…este o descriere exactă, minuţioasă care nu lasă loc interepretărilor vis-à-vis de muzica pe care o pun”, mi-a răspuns Gojira.
Pe Gojira o să-l mai vedem pe 8 mai la Alba Iulia iar cu Unusual Suspects ne întâlnim pe 15 mai, tot în Midi, când împlinesc 7 ani și invitatul de onoare va fi…wait…wait for it…GOLDIE!!!
Așa că pregătiţi-vă emoţional pentru cel mai mare eveniment drum&bass al anului la Cluj!
Până atunci noi ne vedem vineri, 16 aprilie, la Arenele Romane în București, evident, cu Logistics
Azi am râs. Tare. De mine. Am fost tânără, neiniţiată, naivă și scumpă. Am provocat și am primit emoţii. Am râs. Am vorbit mult neștiind cu cine. Am făcut ochi de broască și m-am înroșit. În apusul serii și apoi după miezul nopţii. Primul m-a făcut să îmi doresc să uite cum arăt. Al doilea e cel care mi-am dorit întotdeauna să nu mă uite. Şi nu m-a uitat. Şi m-a făcut să tremur ca în prima zi și ca în prima noapte. Marea…valurile…
4 ani. După 4 ani vine și mă ia de mână și se asigură că sunt eu. Când a zâmbit mi-am adus aminte. El, e! nu pot să cred. Sunt eu…fetiţa cu chibrituri. Iar tu…tu ești prinţul pe care l-am avut și care mi-a deschis lumea. Prima mea iubire. Da, știu. N-am iubit niciodată. Numai de fiecare dată și în fiecare moment dornică de pasiune, aventură și vise împlinite. Visele se mai și împlinesc. Şi nu alea euforice sau groaznice de sub plapumă care te fac să te trezești mai obosit. Alea pe care le ai cu ochii deschiși. Alea de care ești sigur că nu se vor îndeplini dar speri din suflet că …one day, it will happen!
Prima fantezie, prima dorinţă, primul vis împlinit. Mă întreabă dacă sunt ok (ca în noaptea aia…) și îmi spune că nu m-a uitat nicio clipă și știa că o să ne mai întâlnim, cel puţin în viaţa asta. Cum să stau în același oraș 3 ani cu EL și să n-am nici cea mai mică idée. Eram o copilă. Eram fragedă și pură. Şi a știut tot timpul. Şi bine a făcut. Şi în noaptea asta văzându-l din nou am fost la fel. Aceeași fetiţă care se juca cu focul atât cât să nu se ardă. Şi chibriturile au ars…și a rămas scrumul.
Mi-a dat lumea peste cap. Din nou. Am tremurat și nici acum nu mă pot opri. Eu nu tremur decât la frig…
El: E incredibil să te văd. M-am gândit la tine, speram și știam că o să te văd. Dar nu pot să cred…Ești la fel.
Am început noaptea cu o dorinţă efemeră de 10. A fost o regurgitare de vodka cu suc de piersici și nici n-am apucat să-l cunosc, pe el, pe Mr. Tony Anthem, spre care s-a născut dezamăgirea. Îmi pare rău, domnule, nici cadoul dumneavoastră nu m-a satisfăcut.
“Oare mai există consignaţii?” Bravo, Edi! Am râs la fel cum Unirea era Pepsi!
Nu vroiam poze dar mi-a fost de ajuns să-mi vărs ginul când i-am spus că vreau să facem dragoste în baie. Se pare că nu era necesar. N-a fost necesar niciodată să se întâmple o nebunie gen fantezie porno între 3 oglinzi și o budă. Vio-libre a fost genial, mulţumesc gemenilor adorabili pe care i-am văzut iubindu-se atât de drăgălaș.
“Thank you, baby! Vino la bar să te sărut!” Ai… și a fost genial. Felul în care m-am mișcat și simţit în momentele alea de mijloc sau mai bine zis de vârf. Am văzut și mi-am dorit mai mult decât până acum. Deși am un vag sentiment că … degeaba.
Draga mea, fetiţă cu cosiţe, zâmbește! Altfel n-o să mă săruţi niciodată! Ţi-am spus un lucru dur și enervant, nu trebuia să pleci, trebuia să mă întrebi de ce.
“Nu credeam că în seara asta o sa văd o fată în dantelă!” well domnule, nu știu cine ești și nici nu-mi pasă, ce vroiai? Trening și bocanci? Mi scuzi! Apoi când ţi-am arătat fundiţa ce mă străngea de piept trebuia să îţi dai seama că sunt un cadou. Unul pe care nu poţi să-l deschizi pentru că deși nu e noaptea ta, nu ţi l-a oferit nimeni.
Am primit un sărut. Mi-a plăcut. Am dat un sărut. Mi-a plăcut, dar nota de final a fost de complezenţă. Disappointed. Seara s-a terminat cu 1. Același.
Coincidenta cu Sigina, care mi-a dat ieri ideea si am zis, why not??? poate facem ceva impreuna 
alea albe au rupt gura bâlciului – că erau transparente și insuficiente. Alea lungi au fost ridicate în cap în semn de protest pentru alea scurte, iar restul erau …hai să le zic interesante. A fost și o prinţesă, care nu și-a pierdut pantoful, ci cercelul, dar prinţul ei a dat cu piciorul în el. Na’ vorba unora: păţăști (care începe să mi se ia – da’ nu mai zic lux că cică sună a “mondial” gen! ) K Nu știu ce să mai și zic.
