Update dupa 2 ani:
Am plecat. Nu-mi vine sa cred ca am plecat de acasa, de la casa unde am crescut si cu care m-am obisnuit sa traiesc mai mult de jumatate din viata mea. Dar am luat-o devreme si cu pasi mici: primul ciclu a fost la 30 de km de casa si a durat 4 ani. Al doilea a fost la 100 de km si a durat cu an mai mult. Spre surprinderea mea, dupa 9 ani nu sunt la cateva sute de km de casa ci la cateva mii…sunt in Insulele Canare.
In 2010 scriam:
Uneori mă întreb ce lucruri ciudate și atât de simple mă fac să râd și să plâng în același timp. Un chip frumos, un sunet plăcut sau poate un vers de realitate. Azi i-am văzut pe ai mei zâmbindu-și și mi-am adus aminte când am apărut. Visam. Mă mișcam ca o răţușcă ameţită de greutate și leneșă din pene. Dansam să îi văd râzând și bucurându-se de ceea ce au făcut, de părticica din ei, de mine. Parcă îi aud: hai mergi un pic…și defilam. Poate m-am născut răţușca cea urâtă dar știu undeva în adânc că cineva speră să mă vadă lebădă. Şi mor de nerăbdare să le văd chipurile când o să am gâtul lung și privirea caldă…oare pot zâmbi mai tare? Aș vrea să văd două chipuri în extaz de fericire. După cum le cunosc eu, chipurile astea o să-mi fie fericite dar n-o să se oprească niciodată din a gusta din viaţă. Până la fund!
Ador un chip frumos. Ador un copil care zâmbește și cu ochii și ador un om care trăiește prin și cu pasiune. Mă ador pe mine când cineva e fericit…și mi-e de-ajuns să-mi zâmbească. Un chip frumos îneacă o mie de cuvinte. O noapte perfectă eclipsează 10 ani de amintiri. Uneori cred că o să mi se întâmple o minune și mă întreb ce o să fac, cum o s-o privesc și ce o să-i spun. Mi-e frică să nu dezamăgesc minunile…și de frica asta inconștient nu le mai văd. Tot ceea ce îţi dorești e în jurul tău. Dă o geană! …sună a un citat. Nu știu al cui e dar îmi exprimă un gând. Ieri îmi doream să zâmbesc, azi ai mei știau.
Şi în momentele astea stau…stau liniștită și mută de uimire și mă despart complet de aroganta, nemiloasa și insensibila din mine pe care n-o mai cunosc. Şi eu de acum, de aici, aș plânge dacă mi-ai da motiv. Şi tu știi ce mă face să plâng, că mă cunoști mai bine decât mă pot eu controla.
Imi place mult cum scrii.Aprecierile mele:)Si poate ai pune de un roman,nuvela ceva.Ar fi pacat de incisivitatea si talentul tau.Posteritatea ar trebui sa se bucure de calitate si tu ai asa ceva.
O apreciere simpla a unei amatoare de metafore,nu profesionista,dar asta nu inseamna ca daca nu am ochiul format,intelectul nu e in stare sa califice un talent ca al tau.Asadar mult succes:)