Replica amăgirii

Ea: tu iubești amăgirile?

El: eu sunt tânăr, doamnă, și vreau să sug din sfârcuri de cometă!

Ea: descrie-mi cum!

El: nu vreau să mă amăgesc.

Amăgirea e ca atunci când îţi iei Dacia Logan și îţi place Jaguar. Ca atunci când te însori dar vrei să ai toate femeile. Când faci sex în timp ce te uiţi la filme porno. Amăgirea e cea mai profundă și cosmetizată formă de neputinţă și lașitate. Atunci când nu te accepţi ca eșec și trebuie să ai un substitut. Amăgirea e back-up-ul creierului.

Amăgirea e mai rea decât dezamăgirea. Amăgirea îţi dă o fărâmă de speranţă pe când dezamăgirea doar gustul răzbunării. Se mai întâmplă să cazi și în depresie și să uiţi, simplu! Prefer o dezamăgire scurtă și rapidă decât o amăgire lungă și dureroasă. Timpul e ucigașul perfect. O amăgire prelungită e soţia timpului și împreună omoară pasiuni. Creează odrasle precum neîncrederea și nesiguranţa.

Şi totuși…o viaţă fără amăgiri e o viaţă tristă și pustiită. Dacă ne-am priva de valorile eterne precum încrederea, speranţa sau loialitatea am deveni simpli pesimiști. Amăgirile ne dau speranţe și motive să continuăm să visăm. Să o luăm de la capăt chiar dacă o să ajungem să facem aceeași greșeală. Merită să iubești din nou după ce ai fost dezamăgit până în adâncuri pentru că da, o să fii din nou dezamăgit, dar măcar o să poţi să zâmbești când privești înapoi spre prima amăgire. În final amăgirile sunt personale și le putem numi răul necesar pentru a aștepta un bine. Devin un optimism malign, bolnăvicios care neavând o esenţă și un sacrificiu practice, rămân un puzzle ce aștepţi să se asambleze singur.

Așteaptă-te la orice sau nu te aștepta la nimic! Iubește un om și crede că nu te-ar dezamăgi dar pregătește-te de ce-i mai rău. Dacă te amăgești când citești o carte spunându-ţi că tu o puteai scrie mai bine, apucă-te și scrie. Nu lăsa să amăgirea să încolţească omorând valori.

“Lumea e rea și viaţa-i grea, lumea simte, vrea fapte nu cuvinte”

*Guess Who*