PLEDOARIE roz

Întrebarea pe care mi-o pun mai des e “oare de ce tipul ăsta nu are prietenă?” dacă ajung să mi-o pun înseamnă că are ceva ce îmi place. Nu mă gândesc la mine, ca prietena lui dar încep să mă gândesc la femeile pe care le cunosc. Cele frumoase, ori au déjà prieten, ori nu sunt destul de bune pentru el – la modul că sunt proaste – iar cele inteligente sunt urâte sau nu se știu îmbrăca, iar o femeie prost imbrăcată dă dovadă de lipsă de caracter.

Femeile sunt invidioase. Dacă azi mi s-a întâmplat un lucru minunat am preferat să-i spun lui, celui care am crezut că îmi va răspunde plăcut. Una dintre prietene sigur mi-ar fi pus multe întrebări la care răspunsul ar fi fost un subiect la care să mă gandesc și să uit să mă bucur. “Dar dacă ai primit postul ăla doar ca să se culce cu tine?” K Un prietene n-o să mă întrebe decât: “Când începi?” 😀

Cum își aleg bărbaţii femeile și de ce? Cei mai mulţi o fac în funcţie de mame. Inconștient, bărbaţii își caută mama în femeia de lângă ei, care la rândul ei își caută tatăl. E ciudat însă când îi cunoști mama și vezi că aveţi lucruri în comun dar nu-ţi place atât de mult încât să vrei să fii ca ea. Îi vezi tatăl și te gândești că așa va ajunge și el. Şi primul lucru la care te gândești e “oare ăsta e viitorul meu?”. Şi dacă la asta mai adaugi câteva defecte pe care o să le dezvolte odată cu vârsta, e clar: nu e bărbatul potrivit. Dar ţi la el și e singurul bărbat cu care vrei să fii. Să riști să ajungi să-l iubești și să te obișnuiești cu tot ceea ce nu-ţi place sau să te oprești și să stai să aștepţi sau să cauţi bărbatul următor? Mi se pare o atitudine de femeie inteligentă…să riști. Dar știi că el nu se va schimba, că deh!nici taică-so nu s-a schimbat nici după 30 de ani de căsnicie.

E enorm de ușor să alegi un bărbat ca femeie. Îţi place pentru că e nebun, frumos și te face să zâmbești, de exemplu. Dar ca bărbat? Cum îţi alegi o femeie când sunt atât de multe și atât de pretenţioase deși niciuna nu face cât mama ta? Te mulţumești cu faptul că e “bună” dar nu știe să facă omletă? Că știe să vorbească mult și bine dar nu știe cum se scrie Chicago? Sau că face sex mai bine decât toate la un loc dar e geloasă de rupe?

Apreciez femeile, adică recunosc una frumoasă și inteligentă când o văd, dar deși numeric sunt în minoritate, femeile nu știu să facă și să guste glumele sau mâncarea precum bărbaţii. Aș fi vrut să am o prietenă, o femeie de care să mă îndrăgostesc. Nu cunosc niciuna, care pe lângă să arate bine să mă facă să mă simt și bine.

Advertisements

19 thoughts on “PLEDOARIE roz

  1. Unele idei is preluate, altele nu, etc. Barbatii isi aleg femeile in functie de potential. Daca nu vad potential in pizde le lasa. Sau ma rog asta ii o parere unanim acceptata de oamenii mei. Eu le aleg dupa bani, cu mici exceptii

    Like

  2. maaah ai dreptate da crede-ma ca uneori ii greu sa gasesti clisee ,teorii, dogme samd originale in ziua de azi asha ca cel putin te apuci si citezi din altii care or reusit sa le traga acu’ ceva timp….totusi pamantu-i rotund ,se -nvarte, totu-i empiric si noi traim de ceva timp!

    money money money tell you
    is the root of all evil (numa mnah deasta ii super fain pe aici pe la noi ca lumea ii diferita )

    Like

    1. deci mai trag o concluzie: femeile aleg barbatii.
      iar tu, cata, de la freud ai ajuns la poolamea. ce sa zic? continui sa ma dezamagesti. invata naibii din greselile altora chiar daca sunt femei! si nu mai pupa funduri ca oricum ti-o iei peste nas.

      ma bucur ca cel putin unul dintre voi mi-a raspuns la intrebare. din fericire mai exista si barbati adevarati care stiu ca unei femei trebuie sa ii platesti cafeaua indiferent cat de dobitoc esti!

      Like

  3. la fel ca si freud si asta are tot 2 maini, un cap, 2 picioare si creier (etc. continuand cu anatomia omuletzului) ! freud o murit , asta inca traieste !

    dupa tendintele frumoasei primaveri din 2010 faza cu platitul cafelei se numeste pura naivitate!

    din pacate atat luatul peste nas ,prioritatea banilor,cat si platitul cafelei de tipul cel adevarat is doar cateva conceptii diferite de a ne ghida prin viatza.
    asta e pana la urma!! nu-i niciun stres…tot se ajunge la un final urmandu-ti directiile mai mult sau mai putin ‘bolnave’.

    Like

    1. “conceptii de a ne ghida prin viata”??? u’re full of shit! una dintre conceptiile voastre ce va ghideaza in viata e sa beti pana … va simtiti bine. whatever, i don;t care! problema vine nu cand te doare capul si nu-i pasa la nimeni, ci atunci cand nu mai sti ce-ai zis si ce-ai facut si vin si ti-aduc aminte ca pentru mine nu mai contezi. punct. si nu imi mai comenta polizofic ca numa’ ma enervez!

      Like

  4. bine ca eu nu beau, nu fumez ,nu vorbesc urat…dar a drecului ce-i observ pe altii cum calca pe bec (si cand zic asta am in cap multe persoane din pacate!)

    si da da da , ii extrem de comod sa faci ca si copilutzu!

    Like

  5. cred ca esti foarte tanara. inca nu s-au separat sexele in tine. inca ai reminiscente de baietel :))
    In general si barbatii si femeile aleg daca pot sa aleaga. In marea lor majoritate nici unii nici altii nu pot sa aleaga, deci nu aleg. Barbatii in special nu pot sa aleaga pentru ca sunt prea multe sortimente, marimi, mirosuri, etc. pe piata si e greu sa se hotarasca :))
    numai bine si nu alege prea mult! ;))

    Like

    1. cred ca o sa imi schimn numele in lady haha! si o sa fiu celebra avand ambele sexe. Lady H. 😛
      nu-mi zici nimic nou. “barbatii si femeile aleg daca pot sa aleaga” evident. dilema mea era cine alege primul? in final alege cine vrea si obtine cine poate 🙂

      tinerete fara batranete…ahh spune-mi sa ma si bucur de ea :))

      Like

      1. Ce conteaza cine alege primul? Conteaza cine alege ultimul. 😉

        p.s. asa se zice: femeile isi aleg barbatii si nu invers. poate e adevarat intr-un fel, dar poti sa ne explici tu in ce fel? 🙂

        deci nu rade ca ai ambele sexe 😀 pana la o anumita varsta baietii si fetele sunt la fel 😀

        Like

  6. “barbatii si femeile aleg daca pot sa aleaga”; nu-l scoate din context ca o sa para un truism. important era ce urma: in general nici unii nici altii nu pot sa aleaga. daca nu reusesc sa aleaga pana pe la 30 de ani, intra in panica. dupa 30 se resemneaza 😀

    Like

  7. Unei femei pe care ai ales-o nu trebuie sa ii platesti tu cafeaua. Niciodata. Numa daca esti binedispus. Decat sa platesc cafeaua la o prima intalnire mai bine dau de baut la restul barului. Mi se pare un cacat indoctrinat de niste dobitoci care prin plata cafelei, vor sa stearga din multele defecte ce le au.

    P.S.: Daca imi aduc aminte si fara sa iti platesc cafeaua o iesit ok pentru tine.

    Like

    1. asta mi se pare scrisa de unu care isi baga unghia in gat pt o cafea. e vb de bun simt…nu de niste reguli. daca ajungi ca barbat…nu conteaza ca la prima intalnire sau a 10`a.. lasi femeia sa isi plateasca consumatia..inseamna ca esti un cioban.

      aia la baia mare..pe vremea cand inca mai exista bunul simt..ei de abia coborau din copaci. de abia acum experimenteaza mersul biped

      si ar trebui in sloboz sa stie ca..in momentul in care o femeie care a stat cu tine..la masa..intalnindu`se cu tine…sa bea o cafea…si o lasi sa isi plateasca consumatie..nu mai detii pic de mandrie de barbat

      da ei in zgarcenia si diotenia lor…confunda asta..cu a fi prost
      mi se pare degradant sa nu fi in stare sa platesti o cafea unei femei..indiferent ca iti e vecina..sora..amanta…avocata…sau amica

      mai rau e cu aia care atarna ei la o femeie sa ii scoata la o cafea.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s