Sa vina primavara

E o lume atat de intortocheata si de disperata in a fi interesanta sau doar bagata in seama incat toti suntem niste portrete a lui Dorian Gray.

Daca pleci saturat fiind sa te lupti cu morile de vant sau pur si simplu pentru ca nu vrei sa te adaptezi sistemului, ghici! O iei de la capat, la minus 3,4 sau 100 si suferi inzecit, dar macar speri la altceva si mai ai cativa ani de frumusete (in timp ce portretul tau imbatraneste in debara). Nu ma contrazice, asa e pentru foarte multi dintre noi si nimeni n-are timp sa mai discute sau sa faca ceva stupid de normal.

In incercarea de a castiga trebuie sa pierzi de mii de ori. Iar asta formeaza cicatrici in suflete tinere care imbatranesc, normal ca in epoca vitezei. Citeam ieri un articol pe un blog despre cat de naspa e sa fii intelligent: depresii, singuratate, nesiguranta sau smartphone-uri care evident sunt muuult mai inteligente decat tine. Sa fii prost, nu alta! Azi aflam ca ultimul proiect predat a fost unul dintre cele mai bune si printre preferatele profei care…l-a picat. De ce? Ca sa-i mai scriu eu vreo doua sa fie perfect. Ce spuneam despre esecuri? Sunt facute teoretic sa te innebuneasca sa faci ceva mult mai bine in practica. Pe mine ma deprima si doboara orice esec cat de stupid, dar acum mi-am dat seama cate victorii usoare si false am avut. Am trecut si castigat, dar niciodata n-am mai scris alea 2-3 randuri sa il fi facut perfect, si stiu ca nu a fost perfect niciunul. Sa fi fost oare sanatos pentru mintea mea frageda? Sa fi ajuns acum la real stuff cu o a doua sansa sa imi fac treaba mai bine? Nu stiu. Voi vedea.

Vine Craciunul. Toti studentii internationali, cel putin europenii, pleaca la casele lor. Unii au ajuns, altii au pierdut avioane si restul de abia asteapta. Nu am vrut sa merg acasa pentru ca ar fi doar pentru cateva zile si nu se merita drumul lung si invalmasala revelionului, locurilor si oamenilor cu care trebuie sa ma intalnesc pe scurt. Sa nu mai vorbesc de bani care nu-mi permit niciun lux major. Dar merg. O sa scriu povestea unei tinere printese care isi traieste visele ei si ale parintilor intr-o maniera pe cat de normala pe atat de ciudata. Ideea e ca o data ce ai mai multe case ai impresia ca nu mai ai niciuna. Si asta doare, mai ales in astenia sarbatorilor de iarna… a primaverii sau a vacantei de vara. O sa vedeti mai tarziu.

Vacanta placuta! Eu incep munca de maine. Sa vina primavara! desi ninge pe blogul meu… (aici imi vine mereu sa completez cu “ninge si in sufletul meu” – dar habar n-am ce senzatie e asta)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s