Inapoi la realitate

Cand treci de 25 de ani incep problemele. Asa mi-a zis mama si asa o zice si subsemnata 200 de zile pe an. Deci gata, s-a terminat cu joaca! Te apropii incet de 30 si trebuie sa fii serios. Incepi sa devii independent si pe langa ca te deprima maxim toate facturile, mai primesti si de la societate niste palme de genu’: “Ai 27 de ani si esti inca studenta?” sau “Poate ar trebui sa te impaci cu fostul tau prieten…macar el te iubeste.” huh?! Ramai plesnita. Deci nu am eu destule probleme personale pe care le negociez zilnic cu alea 3 selfuri ca mai tre sa ma ocup si de nevoile altora?

Nu, nu, de fapt toata lumea are intentii bune si ma vrea linistita la casa mea. Inteleg. Si eu vreau asta, doar ca mai am niste treburi de rezolvat pana acolo si atunci (cred ca am stabilit asta ieri). Azi insa m-au cam coplesit toate vocile pe care le-am auzit acasa (aka Romania) saptamana trecuta cand am fugit din Danemarca o saptamana la mama acasa si in bratele celor care stiu ca ma iubesc mai mult ca mine sa traiesc in laude si incurajari. Si am fost tare fericita, vreo 7 zile, pana cand…

… de 8 martie am primit un mesaj ciudat: “Iti doresc ca viata ta sa fie precum azi.” Noah…deci tre’ sa imi fac o zi perfecta! Am zis! Am zambit, baut o cafea si iesit in soare. Am avut de mers la 5 intalniri, dar prima o fost atat de grozava incat am cedat psihic. O venit baiatu’ cu floricele, cafea, plimbari in parc si un dar de a povesti incredibil! Dupa 5 ore (in care am recuperat cei 6 ani in care nu ne-am vazut) eu am trecut la intalnirea numarul 2. Pentru prima data am ajuns intr-un local gol si m-am bucurat ca eram doar noi, 7 prietene din copilarie. O fost ciudat. N-am mai avut povesti. Am plecat la a treia intalnire, unde am asteptat numarul 4. Adormise deja. Ah, pe a cincea am anulat-o de dimineata oricum. Stiusem eu de ce.

Asta mi-a fost mie 8 martie – ziua care trebuia sa fie precum viata. Entuziasm, soare, flori, cafele, povesti, fumuri, prieteni din copilarie, barbati adormiti, intalniri ratate, analize si dormind neinvelita??! A, sambata noaptea a fost iar cu subinteles. De-aia duminica am adormit dimineata la 10 si la 12 jumate mi-am inceput restul vietii. Aiurea. Nu conteaza. Vroiam doar sa zic ca asta seara am dat niste apa la soareci prin aeroport si am tot incercat sa imi explic ce s-a tot intamplat. Am ajuns in avion si dupa o ora de chinuiala, muci trasi si lacrimi ude m-am dus la baie, mi-am zis ca is prea batrana sa-mi mai bat capul (si-asa mi-o slabit memoria si voi uita curand), m-am spalat pe fata si m-am intors sa vorbesc cu baiatu’ langa care stateam. Frumusel, destept, tinerel si timid. Cu un nume ciudat, cu niste pantaloni largi si un ghiozdan venea in Copenhaga pentru prima data. Si nu stia nimic. Apai cand am auzit eu ca de-abia a implinit 20 de ani si e primul lui zbor si nu stie nici cu ce sa ajunga in oras, da’ ma intreaba ce galerii faine sa viziteze… am uitat de toate problemele mele de fata batrana si in urmatoarele 2 ore am avut super grija de el: i-am explicat cum e cu avioanele, bicicletele, razboaiele, natiunile unite, egalitatea, politica, artistii, sirenele si i-am vorbit si despre sexul neprotejat in Danemarca. Serios. M-o strans tare in brate si mi-o multumit pentru tot. Cred ca s-o indragostit putin, da’ nu-mi pasa! Ma bucur maxim! 😀 so, unfuck +25!!

ps: am citit azi un articol tare prost pe smartwomen.ro si m-am inspirat putin de acolo. este scris de femeia care se lupta cu dorintele ei nebanuite impotriva mersului societatii si comentat de barbatii lenesi si prea destepti inclusiv ca sa comenteze.

pps: l-am citit pe tren dupa ce am lasat baiatul in treaba lui

Advertisements

1 Comment

  1. Si trebuia sa fie romanii cei care comenteaza despre faptul ca esti inca studenta… si celibatara ! Simt acelasi lucru cand sunt back home in Romania. Pai fuck sunt studenta inca la aproape 27 de ani pentru ca imi place mediul academic (si fiindca nu ma multumesc cu un post de vanzatoare la HM dupa ce parintii mei au facut sacrifici pentru ca eu sa termin atatea scoli)….atat de mult incat nu am sa il parasesc niciodata. Ei pai da! Ma fac profesor universitar. Si daca pentru ajunge acolo trebuie sa raman in scoala pana la 40 de ani asa sa fie. Da-i incolo de copii…de barbati si de alte prostii de genu…eu una singura mie imi ajung ! Oi fi eu legata printr-un act la tribunalul francez de un barbat dar asta nu e de ajuns…nu imi e de ajuns ca sa fiu fericita. Imi trebuie banca mea la universitate, biroul meu din cadrul laboratorului de cercetare… si cercetarile mele despre reusita universitare, despre e-learning…pauzele de cafea…glumele intre prieteni….iesiri la mare ori la munte…branza cu mucegai si vinul rosu…tocuri si rochii…tenisi si jeans…sutele de euro cheltuite pe garderoba…si independenta mea… si mi se rupe de cine face ochi ca inca sunt studenta la aproape 27 de ani. Tatal meu e si el mandru de mine…datorita lui am aceasta dorinta permanenta de a evolua si ii multumesc caci altfel m-as fi multumit cu putin…. Vezi, Vio, nu esti singura… si sa stii ca iti impartasesc sentimentele si ca cuvintele mele (iesirea mea brusca din sarite si confesiunea mea) sunt menite sa te sprijine si sa te ajute sa ti se rupa in continuare de vorba satului !!!!

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s