mama lor de Vikingi!

Dupa ce saptamana trecuta m-am distrat enorm in Silicon Valley, ultimele nopti m-am drogat cu Vikings. Serialul asta a inceput imediat dupa ce am venit eu in Danemarca si de atunci am fost amandoi ocupati. Dar stii ceva? Eu cred ca sunt lucruri precum carti si filme care trebuie sa ne astepte ele pe noi si nu invers. Trebuie sa astepte pana ne facem damblalele, pana acumulam niste experiente si trairi care nu ne fac decat sa imbratisam ecranul si sa topim copertile pana in zori de drag si interes. Atunci o sa-si merite toti banii. Nu-i asa?

Anul trecut n-as fi inteles si m-ar fi plictisit maxim un serial plin de salbatici care se chinuie sa para niste vikingi autentici, dar folosesc cuvinte si expresii din prezent. Ce ma enerveaza cel mai tare e ca vorbesc despre sex mai mult decat il practica. Dar norocul e ca frumusetea vine dinspre zei si culturi diferite, lucruri care ma fascineaza pe mine acum si, bineinteles, australianul din rolul principal in ochii caruia m-am inecat din 2013 pe afis. Cea mai faina lupta si singura care ma intereseaza e data intre credinta unui preot crestin care invata si adopta practicile paganilor nordici. Athlestan era oricum un preot talentat si curios de fel, dar cand isi cunoaste varianta razboinica, puternica si neinfricata in vikingul Ragnar, oh well… povestea este foarte asemanatoare cu a mea de cand m-am mutat in Copenhaga. Aici mi-am cunoscut varianta masculina, Nordica, necredincioasa, fricoasa, mult mai inteligenta, smechera, lipsita de scrupule si mai prost imbracata. Ne-am imprietenit. Nu ca Ragnar si preotul lui crestin (mai mult ca Lagertha cu Kalf), dar am trecut prin teste grele si am invatat unul de la altul. Pana acum am crezut mereu ca eu am fost vinovata pentru fiecare lupta pierduta. Serialul asta mi-a aratat in alte imagini si cuvinte ca n-am gresit cu absolut nimic. Si nu doar intr-o singura relatie cu un danez, ci mai multe. Pentru un an de zile am locuit cu un danez. Un Viking prin infatisare, port si credinte. L-am judecat dupa felul in care am fost eu invatata de mica pentru ca nu m-a intrebat cum o duc sau ca nu m-a invitat cu el la masa. M-am simtit nedorita pentru ca nu mi-a oferit atentie si abia am asteptat sa ma mut… dupa cererea lui. I-am spus cand am plecat ca imi pare rau ca nu am reusit sa fim prieteni. Mi-a spus atunci ca suntem prieteni. Pe facebook. Dupa ce timp de un an de zile mi-am dorit sa fim prieteni si sa impartim mancare si idei, dupa ce m-am mutat si am incetat sa mai imi pese, vikingul mi-a marturisit ca i-am fost cea mai draga colega de apartament si vrea sa luam cina impreuna. Nemai obosindu-ma sa interpretez intentiile, pentru un oarecare motiv, nu pot sa nu ma gandesc la Mathias care mi-a spus ca … el are prieteni destui. Acum, spune-mi tu, cine are prieteni destui?

Iubesc Copenhaga. Sunt convinsa maxim ca e cel mai frumos oras in care am locuit vreodata si aici ma simt acasa. Well, mai mult pe strazi decat inauntru, dar asta-i alta poveste. Danezii sunt un popor extraordinar. Sunt virtuosi si inteligenti. Sunt uniti si individualisti. Si-au pastrat multe caracteristici din stramosi si in sfarsit am inteles de ce. Incet, incet, renunt si ma calmez cand vine vorba de judecatile si asteptarile cu care am fost crescuta. Aici am invatat ca un zambet face cat zece propozitii si, mai mult, iti poate face toata ziua mai frumoasa. Danezii m-au invatat ce inseamna sa iesi din zona de confort generala si sa iti cauti propriul tau confort. Daca nu vrei sa ai o experienta, then don’t! Nu te obliga absolut nimeni sa faci lucruri care nu-ti plac. In Scandinavia exista o anumite libertate si o siguranta aparte. Dar pentru ca nu le poti avea pe toate – ca doar asta-i sensul vietii – singuratatea e o stare generala. Da, poate pentru imigranti si expati in general, dar si pentru danezi, e o conditie greu de inteles si acceptat. Cere timp.

Nordicii s-au desprins mereu de celelalte popoare printr-o vointa superioasa de cunoastere de sine. Cred ca asta i-a adus atat de departe – si la propriu si la figurat. Acum am inteles ca asta m-a adus sip e mine aici. Si daca l-ai cunoscut pe Athelstan, atunci ai idee cam ce lupte se dau in mintea mea acum. Da, trebuie sa-mi descopar sinele si dumnezeul. Pentru ca nu-i asa de simplu ca la ora de religie, iar eu sunt curioasa rau de tot. 🙂

Anyway, azi e prima zi adevarata de vara in Danemarca. Vreau sa merg pe plaja. Singura. Dar poti sa vii si tu daca vrei sa iti mai povestesc din astea. Sa-mi ierti dramatismul acum, e dimineata si sunt nedormita. Il confund usor cu romantismul…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s